02.08.2012

Azi vreau să simt cum sfâşii de pe mine,

Bucăţi de carne, ca să simt că-s vie,

Să muşti, să mă arunci în noapte

Pe ud pământ ce-i măcinat de şoapte.

 

Azi vreau să doară până şi cuvântul,

Rănită, să te caut, să îmi fii mormântul,

Să mă priveşti neîncetat în ochii reci şi goi

Şi să schiţezi cu palma sărutul pe noroi.

 

Azi vreau să mă sufoci de vorbe,

Să laşi să cadă peste mine ploi acerbe

Şi-apoi să sfâşii iar bucăţi din trupu-mi ostenit

Ca să mă sting încet privind spre asfinţit.

 

Anunțuri