23.09.2012

Tu ştii!

            Chiar dacă ochii mei te sărută în două nuanţe, poţi să citeşti în fiecare nuanţă, amorul ce te cheamă. Cunoşti cel mai mărunt gând, licărire, ori umbră ce-mi străbate privirea. Iar ochii mei, atât de diferiţi, iubesc la fel, râd şi plâng la fel. Şi doar pentru tine. Ochii mei te caută nu doar în noapte, ci şi în cel dintâi ceas al zilei. Vor să le fii tu ghid spre stele, spre sori, spre tot ce nimeni niciodată nu a reuşit să atingă. Atât de mult te iubesc ochii mei.

            Tu ştii!

            Eu, sunt coala de hârtie, iar tu, cuvântul. Te aştept la fel cum pământul aşteaptă să îmbrăţişeze frunza, ruptă de vânt, toamna. Îmi descos auzul, ciulesc urechile şi aştept. Haide, poposeşte-ţi buclele aurii la mine în poală.

Braţele mele te cheamă, vor să-ţi primească paşii. Auzul meu vrea ca singura muzică să-i fii tu. Căci tu, cuvântul, mă completezi pe mine, pagina goală. Tu, mă faci să vibrez, de dor, de drag, de nerăbdare. Auzul meu recunoaşte doar sunetul ce îţi e umbră ţie. Atât de mult te iubeşte auzul meu.

Tu ştii!

Buzele mele îţi caută în orice clipă, sărutul. Vor să le fii tu mângâierea. Aşterne-ţi pasiunea cuvintelor nerostite şi răspunsul întrebărilor mute peste ele. Apoi printre cercuri de fum de ţigară, lasă-mă să te privesc cu aceiaşi ochi, de aceleaşi două nuanţe, pe care-i săruţi zâmbind în fiece dimineaţă. Vorbele nu-şi mai au rostul, căci tu ştii. Atât de mult te iubesc buzele mele.

Tu ştii totul iubite, tu ştii!

Anunțuri