Etichete

13.10.2012

            Am adormit printre cărţile ninse cu poeme, iscălite de suflete atinse  atât de frumos de miile de gânduri, bolnave de cuvinte, care îşi picurau necontenit poverile pe umerii pictorilor de catrene.

            Până şi în lumea viselor, stoluri de litere îşi făceau loc pe rafturi, printre cărţi prăfuite, aşteptându-şi cititorii.

            Într-un colţ, la o măsuţă mult prea veche, două ceşti de cafea aburindă întindeau braţe nevăzute după îndrăgostiţii de lectură.

            Câteva vocale dansau, râzând cu gura până la urechi, în timp ce consoanele stăteau încruntate pe margine, aranjând într-o vază ciobită şi minusculă trei păpădii înflorite târziu şi mult prea geloase pe amorul poeţilor.

            Printre rafturile îngenuncheate de frumos, mânaţi de curiozitate şi poate de foamea de litere, doi şoareci, îmbrăcaţi în frac şi purtând pe nas câte o pereche de ochelari, rodeau coperţi, punând astfel semne vizibile cărţilor citite.

            Domnea semiîntunericul, iar praful devenise stăpânul suprem, arătându-şi drăcos dinţii flăcării unei lumânări uitată aprinsă.

            Din vreme în vreme, un moşneag orb, cu anii uitaţi prin vreo ladă veche de zestre a vreunei zeiţe antice, păşea mărunt, pipăind şi răscolind acelaşi praf rânjit. Pesemne se mai născuse pe undeva vreun poet şi-i căuta acum un loc prin bibliotecă.

            Apoi ghidat de aroma cafelei, se aşeza la măsuţă, parlamentând ore în şir cu un interlocutor invizibil.

            Cine să mai citească acum? Era veacul în care mânaţi de interese, cu paşii grăbiţi, oamenii citeau seriile bancnotelor. Le zâmbeau şi le strângeau la piept, uitând că adevărata valoare stă prin cărţile ninse cu poeme.

            Un clopoţel răsuna cristalin în mâna unui copil alergând printre rafturi, readucându-mă la cruda realitate.

            Încă mai e speranţă, şoptesc mut, pentru a nu deranja liniştea cărţilor ninse de minţile bolnave de dragostea de cuvinte.

Anunțuri