Etichete

, ,

07.11.2012

Când eram frunză, şoaptă îmi erai

Ce-mi mângâia timpanul surd şi umerii-mi descopereai,

Punându-mi aripi şi astfel mă iubeai, oh, mă iubeai,

Cu tine alături lumea toată-mi devenise rai.

 

Când eram drum, tu erai dezgolit picior

Şi paşii-ţi aşteptam, vibrând din pietre dor,

Mă şerpuiam mereu a chin şi a amor

Doar ca să-ţi simt călcâiul sărutându-mă uşor.

 

Când eram ploaie, nor îmi erai tu, iubite

Şi-ţi mângâiam obrajii amândoi cu lacrimi împletite,

Mă agăţam cu picurii de pieptul tău, ca braţe chinuite

Şi-apoi m-abandonam, căzând, strigând, fără cuvinte.

 

Când eram copac, doar tu-mi erai pământul,

Te cuprindeam cu rădăcini şi-ţi încheiam veşmântul,

Cu toamna în privire, cu mii de gheare-mpreunate, implorând eu, vântul

Să mă ajute să m-aplec spre tine, să îmi fii de sprijin, punctul.

Anunțuri