Etichete

, , ,

10.12.2012

Dumnezeu a cernut peste noi alb,

Iar eu, m-am grăbit ca un copil

Spre cer, flămândă.

 

Voiam să muşc din nori,

Ca din cea mai gustoasă vată de zahăr.

Îmi doream ca hrană bucuria copilăriei,

Iar setea să-mi astâmpăr cu zâmbetele

Inocenţei de altădată.

 

Pe atunci, albul era alb, era pur.

Ochii mei îl percepeau ca divin.

Era icoană şi rugăciune.

Era tot.

 

Azi, deşi Dumnezeu a cernut munţi de alb,

S-a murdărit înainte de a atinge pământul.

Era murdar aerul, de răutatea din noi.

 

Începe să roadă foamea în mine.

Doamne te implor,

Nu mă lăsa să înghit alb-murdar!

Lasă-mi ca hrănă norii!

Anunțuri