Etichete

, , , , , ,

13.12.2012

Câteodată,

Tot mai des în ultimul timp,

Îmi pun rucsacul cu zâmbete pe umăr

(Singurul bagaj de care am nevoie)

Şi pornesc spre tine, iubite.

Spre singurul loc unde,

Până şi umbrele noastre se îmbrăţişează

Cu atâta patimă, încât fac zăpada

Să roşească.

 

Câteodată,

Tot mai des în ultimul timp,

De câte ori deschid rucsacul

Pentru a-mi astâmpăra foamea de zâmbete,

Văd un înger înăuntru,

Trăgându-mi cu ochiul complice.

Până şi timpul s-a înghesuit în bagaj

Cernând secunde albastre

Şi plouând la nesfârşit peste mine

Aceleaşi cuvinte ce dor:

„Încă o noapte!”.

 

Câteodată,

Tot mai des în ultimul timp,

Mângâi inima hainelor tale,

Le întind pe pat ca pe ceva sacru,

Le îmbrăţişez, le sărut cu dragoste,

Apoi adorm şi mă visez din nou

Pornind spre tine, iubite,

Spre singurul loc unde,

Până şi umbrele noastre se îmbrăţişează

Cu atâta patimă, încât fac zăpada

Să roşească.

Anunțuri