27.01.2013

De ceva vreme mi-au crescut picioare

Şi-am început să ţes pânze

Îmbrăcându-ţi gândurile cu mine.

Mă hrăneam cu sufletul tău,

Muşcam cu patimă din verbul a fi,

Iar tu mă lăsai.

Mă iubeai prea mult ca să mă opreşti.

 

Uneori, mă ţineai în palma ta

Şi citeam împreună cărţi

Căutând leacuri inexistente,

Apoi inventam cuvinte şi dezlegam integrame

Care să fie tipărite în ziarul de mâine.

 

În fiecare seară îţi mângâiam creştetul

Cu privirea şi speram ca dimineţile

Să ne trezim îmbrăţişaţi,

Cu palmele unite ca pentru rugăciune

De mulţumire Cerului

Că ne-am născut oameni.

Anunțuri