Etichete

, ,

21.06.2011

 S-aducem ode domnului din neamul şoricesc!

 Stai, lasă-mă să-ţi spun, că nu-i grotesc!

 Ce-i rău că stă pitit într-un ungher,

 Pe câmp, hambare, ori în case de dulgher?

 E rău că face chiţ mereu?

 Păi om ce sunt, chiţăi şi eu!

 De somn, de foame, ori de supărare,

 Durere, frică, chiar şi din nimic,

 Eu chiţăi, că aşa mi-i firea! Mi-s femeie!

 Şi-apoi pe undeva zic că e şi plăcere!

 Şi stau să mă întreb, el amărâtul,

 Căt e de mic,

 De ce să nu îşi facă glasul auzit?

 Şi să vă spun ceva ce pare de neconceput!

 Cred, da, cred că din toţi la început,

 Pe om, pe câmp, la semănat,

 El, şoarecele, cum se face l-a-nvăţat!

 A ros panza de sac pân’ a căzut

 Bob după bob

 Şi-apoi ca oameni ce ne ţinem noi,

 Ne-am lăudat cu inventatul

 Şi n-am văzut cât e de ros pe-o parte sacul.

 Şi stai! Mai spui ba că-i fricos

 Şi mai presus de toate,

 Că e peste poate de hidos.

 Sincer îţi zic, mă uit la el

 Şi-l văd frumos şi pe deasupra curajos.

 Iar dacă stau să mă gândesc,

 Pot să afirm că e faimos!

 Căci dacă n-ar fi ea, sărmana creatură,

 De unde Doamne, să se afle tratament,

 Să vindece pe om de „supărare”

 Când boala nu-şi găseşte vindecare?

 Aşa ca reafirm ce-am spus anterior,

 Că nu-i nimic grotesc la bietul animal,

 Ba chiar consider că ne e egal

 Şi cer în scris, semnat şi parafat,

 Să recunoaşteţi toţi că neamul şoricesc,

 E peste toate şi întâi de toate unul omenesc!

Anunțuri